luni, 30 iunie 2014

Vă prezentăm cinci remedii cu petale de trandafir !!

Folosit de mii de ani în cosmetică și gastronomie, trandafirul de Damasc, cel care este folosit la prepararea dulceții, poate fi utilizat cu succes și pentru ameliorarea și tratarea unor afecțiuni.




Ca plantă de leac, nu se vor folosi decât petalele florilor care nu au fost stropite cu pesticide, a căror proveniență vă este cunoscută (de preferat).

În petalele parfumate ale trandafirilor s-au identificat vitaminele A, B, C, D, E, săruri minerale, uleiuri volatile și antioxidanți. Astfel, petalele de trandafir sunt folosite în caz de:

1. paradontoză - se face un amestec din părți egale de petale și miere de albine, se omogenizează, se mestecă și se ține în gură timp de 20-30 de minute. Procedeul se repetă de 2 ori pe zi;
2. stomatită - se face o infuzie din petale de trandafir, care se folosește pe post de apă de gură, de 2-3 ori pe zi;
3. conjunctivită - se face o infuzie din petale de trandafir în care se înmoaie comprese sterile cu care se șterg ușor ochii dimineața, iar seara se aplică 2 comprese pe ochi, timp de 30 de minute;
4. acnee, răni  - se masează zona afectată cu câteva picături de tinctură de petale de trandafir, de 2-3 ori pe zi;
5. tuse convulsivă - se iau 10-20 de picături de tinctură diluate în puțină apă, o dată pe zi.

Tinctura de trandafir se prepară adăugând 10 g de petale în 100 ml alcool de 60º, după care lăsați la macerat timp de 10 zile, apoi strecurați și păstrați tinctura în sticluțe mai mici, închise la culoare.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm andivele și beneficiile lor !!

Salată amăruie, originară din zona mediteraneană, andivele sunt binecunoscute pentru proprietățile lor încă din Antichitate, de pe vremea romanilor, grecilor sau egiptenilor antici.




În compoziția andivelor se regăsește apa, în proporție de 95%, vitamine (A, C, B1, B2, B9, E, K), minerale (fier, seleniu, zinc, calciu, fosfor, sodiu, potasiu, mangan), betacaroten, glucoză, glucide, protide, lipide, antioxidanți și fibre, 100 g de frunze având doar 17 calorii.

Între efectele pe care o salată de andive le are asupra organismului amintim:

- are efect tonic digestiv;
- are efect diuretic, laxativ, calmant, sedativ, depurativ, remineralizant, tonic;
- stimulează secreția de bilă;
- adjuvant în combaterea paraziților intestinali;
- ajută în combaterea anorexiei;
- benefic în caz de litiază biliară;
- atenuează efectele stresului;
- întârzâie procesele îmbătrânirii;
- reduce riscul apariției cancerului
- reduce riscul instalării bolilor degenerative;
- reglează tonusul musculaturii;
- previne afecțiunile și deteriorarea sistemului reproducător;
- previne întârzâierile de creștere ale copiilor;
- stimulează pofta de mâncare;
- întărește sistemul osos, previne osteoporoza;
- menține sănătatea vizuală;
- combate obezitatea, benefice în curele de slăbire;
- recomandat a se introduce în alimentația copiilor începând cu vârsta de 8 luni;
- recomandat femeilor însărcinate pentru a reduce riscul malformațiilor congenitale;
- menține sănătatea inimii;
- recomandat hipotensivilor deoarece crește tensiunea arterială;
- previne boala Alzheimer;
- combate acneea, anemia, constipația.

Pentru a beneficia de toate proprietățile andivelor, este recomandată consumarea acestora sub formă de salată (frunzele din mijloc nu se mănâncă), dar le puteți adăuga și în supe, ciorbe, coapte sau sub formă de suc.

Persoanele care suferă de ulcer sau gastrită nu vor consuma andive.


Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Astăzi,vă prezentăm despre napi !!

Cultivat la scară largă încă din secolul al XV-lea î.Hr., napul are un rol atât în alimentația curentă, cât și în tratarea unor afecțiuni, precum eczemele, degerăturile, acneea, tusea, cistita, guturaiul etc.




Compoziția chimică a napului relevă că acesta conține vitamine (A, B1, B2, B6, B9, C, K, PP), minerale (iod, cupru, calciu, mangan, fier, fosfor, zinc, magneziu, potasiu), proteine, lipide, caroten, celuloză, clorofilă, fibre, acizi grași omega-3 și antioxidanți.

Consumul de napi, în special cruzi, sub formă de salată sau suc, aduce următoarele beneficii organismului:

- previne bolile cardiovasculare, ateroscleroza, previne apariția hipertensiunii;
- purifică sângele, stabilizează sistemul nervos;
stimulează imunitatea;
- tratează acneea, eczemele, tusea, cistita, enterita (consumat crud sau sub formă de suc);
- combate tusea, guturaiul, frisoanele, bronșita (se ia un nap, se taie în jumătate, se scobește în mijloc și se adaugă zahăr sau miere, iar când se lasă sucul, se consumă 4 lingurițe pe zi);
- vindecă furunculele, abcesele, panarițiile (copt, sub formă de cataplasmă);
- echilibrează nivelul bacteriilor intestinale;
- reglează tranzitul intestinal;
- ameliorează simptomele gutei prin mărirea debitului urinei și efectului diuretic, depurativ și antiinflamator;
- poate fi introdus în alimentația copiilor începând cu vârsta de 10 luni;
- îmbunătățește digestia;
- întărește oasele și dinții, previne osteoporoza;
- ajută la buna funcționare a pancreasului și la refacerea acestuia, recomandat diabeticilor, ameliorează simptomele diabetului, previne apariția diabetului (consumul zilnic a 100-200 g de napi);
- combate obezitatea;
- contribuie la refacerea puterii de sinteză a hematiilor și leucocitelor din sânge (în special frunzele);
- combate anemia;
- încetinește procesele îmbătrânirii, datorită acțiunii antioxidanților;
- contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor;
- previne apariția bolilor degenerative (ex. cataracta);
- combate oboseala;
- reduce riscul apariției cancerului de stomac, pancreas, vezică urinară.

Persoanele care suferă de afecțiuni ale tiroidei nu vor consuma napi sau produse derivate.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

sâmbătă, 28 iunie 2014

Vă prezentăm leacuri din bătrâni cu anghinare !!

Legumă de origine mediteraneană, anghinarea conține numeroase substanțe nutritive, fapt care îi conferă și proprietăți curative importante.




Deoarece frunzele conțin mai multe substanțe nutritive, în scop terapeutic, acestea vor fi preferate bulbului și cozii.

Ceaiul de anghinare se prepară opărind o lingură de frunze mărunțite în 500 ml de apă, după care se lasă la răcit, apoi se strecoară. Prima cană se bea dimineața, pe stomacul gol, apoi se stă întins în pat, pe partea dreaptă, pentru 30 de minute. Restul cantității se consumă cu jumătate de oră înainte de mesele principale. Se poate îndulci cu miere de albine. Ceaiul este recomandat în caz de nefrite, urticarii, prurit, afecțiuni ale tubului digestiv, constipație, diaree, vomă, greață, enterită, fermentație intestinală, colite, hemoroizi, lipsa poftei de mâncare, diabet, hipertensiune.

Cura cu ceai de anghinare durează 60 de zile, după care se face pauză 14 zile.

Vinul de anghinare este recomandat pentru scăderea nivelului de colesterol și se prepară astfel: 80 g de frunze uscate se pun la macerat într-un litru de vin roșu organic, pentru 14 zile. Se consumă câte 50-70ml de vin zilnic, după masa de prânz.

Tinctura de anghinare este recomandată pentru detoxifierea ficatului, stimularea bilei și digestiei și se prepară astfel: 50 g de frunze mărunțite se pun la macerat în 250 ml de alcool de 70º, timp de 15 zile, agitându-se recipientul de 6-8 pe zi, după care se strecoară și se păstrează în sticluțe mici, închise la culoare. Se administrează 5-15 picături de 3 ori pe zi, diluate în apă sau ceai, înaintea meselor principale cu 15 minute.

Pentru mai multe informații despre beneficiile consumului de anghinare, aici .

Materialele de pe acest b au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm beneficiile consumului de anghinare !!

Anghinarea, care se mai numește darul Sfintei Marii, este o legumă cu un efect benefic general asupra organismului, acțiunea sa concentrându-se asupra sistemului digestiv și cardiovascular.




Anghinarea conține vitamine (A, B1, B3, B5, B6, B9, C, E, K), minerale (calciu, fier, potasiu, fosfor, iod, mangan, cupru), fibre, antioxidanți și acizi.

Astfel, între beneficiile anghinarei asupra organismului amintim:

- sarcina și preconcepția, previne defectele de naștere și avortul spontan;
- combate acțiunea radicalilor liberi;
- ajută la formarea și întărirea sistemului osos, previne osteoporoza, - benefic în perioada de creștere a copiilor;
- optimizează funcțiile metabolismului celular;
- contribuie la producerea celulelor roșii;
- reglează tensiunea arterială, recomandat hipertensivilor;
- scade riscul apariției cancerului, adjuvant în tratamentul acestuia;
- ajută în curele de slăbire, combate obezitatea (în special dacă este consumat sub formă de ceai sau suc concentrat);
- curăță colonul, reglează tranzitul intestinal, combate balonarea, indigestia, constipația, fermentațiile intestinale, colitele, hemoroizii, diareea, greața, voma, arsurile stomacale, durerile stomacale și flatulența, stimulează acțiunea bacteriilor "bune" din intestin, recomandat în cazul sindromului de colon iritabil, stimuleză digestia;
- combate acțiunea alimentelor acide (ex. carnea), fiind un aliment alcalinizant;
- previne și încetinește deteriorarea cerebrală (ex. boala Alzheimer);
stimulează secreția biliară și funcțiile ficatului (infuzia din frunze de anghinare);
- are efect detoxifiant, recomandat în caz de urticarii, prurit;
- scade nivelul de colesterol;
- facilitează eliminarea urinei, are efect diuretic, recomandat în caz de nefrită;
- menține sănătatea pielii;
- întărește sistemul imunitar, previne infecțiile, are efect antimicrobian;
- normalizează glicemia, recomandat diabeticilor;
- atenuează simptomele reumatismului, are efect antiinflamator;
- menține sănătatea sistemului cardiovascular, previne și atenuează - simptomele aterosclerozei, anginei pectorale;
- recomandat copiilor începând cu vârsta de 8-10 luni;
- combate mahmureala;
- previne și combate anemia;
- combate halena;
- previne retenția de apă în organism.

Persoanele care suferă de afecțiuni acute renale și hepato-biliare nu vor consuma anghinare sau produse derivate. Anghinarea se va consuma imediat după preparare (gătire), deoarece în timp aceasta devine toxică.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

luni, 23 iunie 2014

Vă prezentăm remedii pentru cuticulele deteriorate !!

Cuticulele reprezintă stratul de piele din jurul unghiilor și au rolul de a crea o barieră între piele și unghii, protejând astfel împotriva infecțiilor.


 În momentul în care cuticulele nu sunt îngrijite corespunzător, acestea devin uscate și se rup, apărând riscul de a contracta infecții la nivelul unghiei. Pentru a preveni deteriorarea cuticulelor, dar și pentru a le trata, puteți folosi următoarele remedii naturiste:

. miere de albine - după ce ați stat cu mâinile la înmuiat în apă călduță pentru 15-20 de minute, aplicați miere pe degete, masând ușor și lăsați să acționeze pentru alte 15-30 de minute, după care îndepărtați cu apă călduță. Mierea hidratează țesutul și grăbește vindecarea, cicatrizarea și regenerarea acestuia.
. oțet de mere - faceți o soluție din părți egale de apă călduță și oțet de mere și înmuiați mâinile. Oțetul de mere are efecte antibacteriene, hidratante, albește unghiile pătate.
. vitamina E uleioasă - după igiena unghiilor, masați ușor o capsulă de vitamina E pe cuticule pentru o hrănire intensă.
. ulei de măsline, avocado, migdale, ricin, cocos  - după ce ați înmuiat mâinile în apă pentru 15 minute, masați cu ulei încălzit (nu fierbinte!) cuticulele și chiar întrega mână pentru a hrăni și hidrata pielea. Puteți acoperi mâinile cu mănuși din bumbac sau șosete curate din bumbac și lăsa peste noapte.Astfel vă veți hidrata, hrăni și întări unghiile fragile și deteriorate.

Pe lângă acestea, asigurați-vă că aportul de calciu, fier și vitamine din complexul B este cel corespunzător, mențineți o hidratare optimă a organismului, evitați a vă roade unghiile și hidratați-vă mâinile constant.

Materialele de pe blog site au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm de ce este bine să consumați gulii !!

Foarte populară în țările nordice și mai puțin la noi, gulia este un foarte bun tonic general și aliat împotriva tulburărilor tiroidiene și renale, care nu ar trebui să lipsească din alimentația femeilor aflate în perioada de menstruație.



Analiza chimică a guliei a relevat că aceasta conține vitamine (A, B1, B2, B3, B5, B6, B9, C, E, H, K), minerale (magneziu, fosfor, potasiu, calciu, sodiu, fier, cupru, mangan, seleniu, sulf), acizi grași omega-3 și omega-6, glucide, lipide, apă, proteine, enzime, acizi, antioxidanți.

Datorită compoziției sale bogate în elemente nutritive importante, gulia aduce numeroase beneficii sănătății umane:

- contribuie la sănătatea oaselor, dinților, cartilajelor, gingiilor;
reduce riscul de a contracta infecții;
- accelerează cicatrizarea, contribuie la creșterea și regenerarea țesuturilor;
- menține Ph-ul sangvin;
- reduce riscul de a dezvolta cancer (reduce cu 25% cancerul ovarian, cu 12% cancerul testicular, de prostată, dacă se consumă zilnic);
- reduce procesele de degenerare cognitivă la persoanele vârstnice;
- întârzâie procele de îmbătrânire, are efecte antioxidante;
- contribuie la producerea celulelor roșii, stimulează imunitatea;
- adjuvant în tratamentul pentru hipertiroidism;
- combate rahitismul;
- ajută în curele de slăbire, combate obezitatea;
- combate infecțiile virale (se consumă sirop de gulie, care se prepară tăind o gulie în jumătate, se scobește în mijloc, se pune miere și se consumă sucul lăsat);
- stabilizează nivelul glucozei în sânge (recomandat diabeticilor);
- previne anemia;
- combate contracțiile muculare, benefic în cazul cârceilor;
- reduce toxicitatea la nivel renal (recomandat femeilor care se află în perioada de menstruație deoarece acestea au o aciditate urinară foarte ridicată, fapt care afectează, pe termen lung, sănătatea rinichilor);
- scade riscul de infecții ale aparatului urinar (ex. cistită) cu peste 20% la femei și 18% la bărbați;
- stimulează fertilitatea, favorizează selecția spermatozoizilor de către ovul în perioada concepției (studiile arată că femeile care consumă gulii au cu 20% șanse mai mari să aibă un băiat);
- contribuie la buna funcționare a digestiei și colonului, datorită conținutului de fibre;
- reglează tulburările de somn (insomnia - se consumă timp de 2 săpătămâni fiertură de gulii);
- au efecte sntiscorbutice, declorurante, depurative;
- previne ateroscleroza, împiedicând colesterolul să se depună pe pereții arteriali;
- contribuie la buna funcționare a sistemului cardiovascular;
combate acneea;
- ajută la vindecarea furunculelor, eczemelor degerăturilor (se aplică local cataplasme cu suc);
- ajută în caz de amigdalită (se face gargară cu infuzie concentrată dintr-o lingură de semințe de gulie măcinate și o lingură de flori de tei);
- atenuează simptomele gutei, răcelilor, litiazei urice (se face o infuzie din părți egale de semințe măcinate de gulie și flori de tei, câte o linguriță la o cană cu apă fierbinte).

Pentru a beneficia de efectele guliei, puteți face o cură de 7-14 zile cu gulie, timp în care se consumă zilnic 200-300 g de gulii proaspete sau sub formă de suc. Cura nu va depăși 14 zile, deoarece poate cauza dereglări grave ale glandei tiroide.

Guliile pot fi consumate sub formă de salată, suc, prăjite, piure, coapte, murate, în supe sau ciorbe.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm sucul de varză - indicații terapeutice !!

Varza este una dintre legumele folosite în scopuri terapeutice încă din cele mai vechi timpuri, fapt datorat acțiunii sale antiseptice, regenerante, calmante, antiinfecțioase, detoxifiante, cicatrizante, antitumorale, tonice, purificatoare, antiinflamatoare, antihemoragice și antioxidante.



Sucul de varză conține amidon, proteine, rășini, sulfați, oxizi, minerale (fosfor, sulf, zinc, magneziu, iod, calciu, potasiu) și vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B9, C, E, K, "U"), normalizând digestia și tranzitul intestinal.

Sucul de varză este recomandat în următoarele afecțiuni:

- slăbit, obezitate - se amestecă 200 ml de suc de varză cu 200 ml de suc de grapefruit și se consumă înaintea fiecărei mese, cu 10 minute, având rolul de a inhiba apetitul. Cura durează 60 de zile și se poate relua după o pauză de 10 zile;
- ulcer gastric, anemie, constipație, paraziți intestinali -  se beau 2 pahare pe zi cu suc de varză, unul dimineața după micul dejun, unul seara înainte de cină, timp de 21 de zile;
- astenie - o cană de suc, timp de 30 de zile;
- diabet - 1-2 pahare pe zi, timp de 90 de zile;
- gripă - 1-2 pahare pe zi, preventiv;
- depresie - 2 pahare cu suc pe zi, până la dispariția sau ameliorarea simptomelor;
- acnee -  se aplică local comprese cu suc de varză și se beau 1-2 pahare zilnic cu suc;
- adenom de prostată - se bea jumătate de pahar cu suc, de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale.

Dacă suportați cu greu gustul sucului, adăugați suc de morcov sau suc de lămâie.

Sucul se prepară astfel: frunzele bine spălate se toacă, se pun în storcător, iar la final se adaugă puțină apă plată sau de izvor. La prepararea sucului puteți folosi varză verde, cât și roșie.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm beneficiile consumului de ardei gras !!

Legumă versatilă, originară din Peru, ardeiul gras este una dintre cele mai importante surse de vitamine și minerale, în special pentru fumători (activi sau pasivi), deoarece acesta contracarează deficitul de vitamina A, indus de tutun.


În compoziția chimică a ardeiului s-au identificat vitamine (A, B1, B2, B3, B6, B9), C, E, K, minerale (fier, zinc, potasiu, magneziu, sulf, seleniu, mangan), folați, fibre, zaharuri și un număr mare de antioxidanți.

Astfel, datorită compoziției sale chimice, ardeiul gras este benefic pentru menținerea sănătății fiecărui organism, și, în special, a persoanelor care au probleme:

- cardiovasculare - previne ateroscleroza, împiedică acumularea de colesterol în organism și scade nivelurile acestuia, scade riscul de stop cardiac și atac cerebral, reduce nivelul de hemocisteină, reglează tensiunea;
- oculare - previne și combate cataracta, degenerarea maculară;
reumatice - dureri articulare, osteoartrită, artrită reumatoidă; are efecte antiinflamatorii;
- previne cancerul de colon, intestin, plămâni, pancreas, piele,  prostată, sân, vezică urinară, uterin, cervical, ovarian;
- contracarează efectele fumatului activ și pasiv (deficitul de vitamina A);
- echilibrează nivelul fluidelor din organism, datorită conținutului ridicat de potasiu (ardeiul gras galben conține mai mult potasiu decât cel roșu);
- menține sănătatea pielii și prin contribuția la sinteza colagenului;
- contribuie la reînnoirea celulară;
- combate crampele abdominale și colicii intestinali (sub formă de suc, în amestec cu suc de morcov);
- ajută la scăderea în greutate;
- stimulează imunitatea;
- întârzâie procesele îmbătrânirii prin acțiunea antioxidanților;
- combate efectele stresului;
- menține sănătatea sistemului nervos și previne deteriorarea acestuia;
- previne afecțiunile digestive, previne balonarea; are efect diuretic;
- reduce riscul contractării infecțiilor;
- îmbunătățește fertilitatea.

Consumul de ardei gras este recomandat a se consuma cu prudență, în cantități mici, de femeile însărcinate, deoarece poate stimula mișcările uterine.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

duminică, 22 iunie 2014

Vă prezentăm din fructele de leac ale pădurii - castanele sălbatice !!

Indiferent de forma în care sunt folosite, decoct, cataplasme sau ulei, castanele au proprietăți terapeutice importante care ajută la ameliorarea unor afecțiuni problematice.


Astăzi vă prezentăm cinci remedii pe bază de castane sălbatice, care să vă ajute în depășirea următoarelor probleme de sănătate:

1. cuperoză - de 2 ori pe zi, se aplică local comprese cu decoct de castane, care se prepară astfel: 2 linguri de castane uscate, cojite și mărunțite se adaugă într-o cană de apă clocotită, se fierbe la foc mic pentru 15 minute, completându-se apa care se evaporă, după care se lasă la răcit și se strecoară;
2. ten gras - 2-3 castane se dau pe răzătoarea mică, se amestecă cu 2-3 lingurițe de miere și se aplică pe  față pentru 10 minute, după care se înlătură cu mișcări circulare, clătind cu infuzie de nalbă;
3.dureri menstruale, febră, nevroză, agitație - se iau 15-20 de picături de decoct zilnic, timp de 3-4 zile;
4. reumatism, degerături - se aplică local cataplasme cu făină. Se iau părți egale de pulbere castane și făină de grâu și se adaugă atâta oțet cât să se omogenizeze bine amestecul, fără a deveni însă prea lichid. Cataplasmele se țin pentru 20 de minute, de cel mult 2 ori pe zi, pentru a nu provoca iritații pielii;
5. tromboză, tromboflebită - se administrează câte o linguriță de tinctură de castane, de 4 ori pe zi, timp de 30 de zile. Tinctura se prepară astfel: 40 de castane proaspăt culese se zdrobesc cu tot cu coajă și se pun într-un borcan, peste care se adaugă alcool de 80º până ajunge cu 2-3 degete deasupra fructelor, se închide ermetic și se lasă la macerat 3 săptămâni, după care se filtrează și se poate consuma.

Persoanele care suferă de afecțiuni hepatice, renale, femeile însărcinate sau care alăptează nu vor consuma/utiliza castane sau produse pe bază de castane sălbatice.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm din fructele de leac ale pădurii - ghinda !!

Fructele stejarului, ghindele, sunt bogate în glucide, taninuri, proteine, amidon, uleiuri grase, potasiu, vitamina B6, magneziu, calciu, fier, antioxidanți, fiind nu doar gustarea veverițelor, ci și a oamenilor suferinzi.


Ghindele au proprietăți antiinflamatoare, antitumorale, antioxidante, diuretice, energizante și favorizează secreția de insulină, 100 g de fructe având 387 de calorii.

În cele ce urmează vă prezentăm cinci remedii cu ghinde pentru următoarele afecțiuni:

1. oboseală, externuare psihică, surmenaj, dureri de cap - la o cană de apă fierbinte se adaugă 2-4 linguri de cafea de ghindă, o linguriță de miere, se omogenizează și se lasă la infuzat 10-15 minute, după care se poate consuma. Cafeaua se obține prin prăjirea de ghinde și semințe de năut, în proporție de 2:1, amestecând continuu, pentru a evita arderea, după care se macină și se păstrează în recipiente din sticlă, închise ermetic;
2. gastrită, ulcer - se administrează câte o linguriță de pulbere de ghindă, de 2-3 ori pe zi, pe stomacul gol, între mese, la nevoie. Pulberea se obține din uscarea și măcinarea fructelor;
enterită, colită de fermentație - se beau 2-3 căni de cafea de ghindă pe zi, înainte de masă, pe stomacul gol, neîndulcit;
3. anemie, tulburări psihice - se ia zilnic, între mese, câte o linguriță rasă de pulbere de ghindă, de 3 ori pe zi, împreună cu fucte zemoase, suc de fructe, miere de albine;
4. diaree - de 3-4 ori pe zi, pe stomacul gol, se ia câte o linguriță de pulbere de ghindă sublingual. După ce se ține în gură 3-5 minute, se înghite cu puțină apă.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm anemia cauze și remedii !!

Anemia apare atunci când scade numărul globulelor roșii din sânge și se caracterizează prin pierderea apetitului, apariția amețelilor, a iritabilității și a durerilor de cap.



Cea mai des întâlnită anemie este cea care apare datorată deficitului de fier. Fierul natural este absorbit mai uşor de organism dacă este asociat cu vitamina C naturală şi se fixează mai bine în asociere cu cuprul natural. Anemia cauzată de deficitul de fier poate apărea datorită unor greşeli de alimentaţie (consum excesiv de zahăr rafinat şi făină albă - sărace în fier), datorită carenţei de vitamina C sau cupru. Anemia poate apărea și la copiii mici alimentaţi cu lapte de vacă (la nou-născuţii prematuri sau la sugarii malnutriţi, anemiile care nu cedează la tratamentul cu fier, se pot datora şi carenţei de cupru).

Pentru a avea un aport optim al fierului, trebuiesc cunoscute dozele zilnice recomandate de fier, care sunt după cum urmează:

- copii 8-15 mg/zi
- bărbaţi 10 mg/zi
- femei < 50 ani 15 mg/zi
- femei > 50  ani 10 mg/zi
- femei însărcinate 20-40 mg/zi.

În majoritatea cazurilor anemia poate fi tratată prin modificarea obiceiurilor alimentare.

 Astfel, următoarele alimente sunt recomandate:

- leguminoasele - cea mai bogată sursa naturală de fier (fasole boabe uscată, făină de soia, seminţe de susan, fasole mung/lima - boabe uscate, seminţe de mac, linte, năut, soia);
- legume (mazăre şi fasole verde, dovlecei, salată verde, morcovi, hrean, pătrunjel, spanac, brocoli, varză de Bruxelles, ștevie, sfeclă roșie, napi, tomate, usturoi, pătrunjel, frunze de păpădie, lobodă, lăptuci, ceapă, ridichi);
- oleaginoase (seminţe de floarea soarelui, de dovleac, fistic, migdale  dulci, alune de pădure, nuci, cajou, semințele de schinduf);
- uleiuri (ulei de germeni de porumb);
- lactate (brânză proaspătă 50% grăsimi, lapte de bivoliţă, gălbenuș de ou);
- fructe (mere, caise, vişine, piersici, prune, stafide, coacăze negre, zmeură, căpşuni, mure, smochine uscate, curmale uscate, măsline verzi, struguri negri, castane, gutui, mure, afine, vișine, ananas, portocale, kiwi, lămâi, grape-fruit, pere);
- .drojdii (drojdia de bere uscată, drojdia alimentară);
- cereale (mei, germeni de grâu, ovăz, hrişcă, orz, secară, porumb);
- carne și organe (carnea de vită, ficat de porc, rinichi, inimă, ficat de vită).

Pe lângă acestea, se mai recomandă spirulina, polenul, păstura, lăptișorul de matcă și mierea de albine de brad și de mană (aceasta din urmă conține de 4 ori mai mult fier, de 2 ori mai mult cupru și de 14 ori mai mult magneziu decât cea mierea deschisă la culoare). Alături de alimentele bogate în fier, trebuiesc consumate și cele bogate în vitaminele B6, B9, B12, zinc, magneziu, cupru.

Vitamina C și cuprul favorizează absorbția fierului în intestin. Între alimentele bogate în cupru se numără și fasolea boabe, seminţele de floarea soarelui, soia boabe, nucile cajou, alunele de pădure, măceşele, grâul, prunele uscate.

Drojdia de bere este utilă în tratarea anemiei, regăsindu-se 17.5mg de fier într-o 100 de g de drojdie de bere uscată și întreg complexul de vitamine B, fosfor, zinc, magneziu, potasiu. Drojdia de bere se poate consuma dizolvată în apă, asociată sau nu cu miere de albine, după preferință, consumându-se 1-2 linguri pe zi sau se poate consuma sub formă solidă, câte o boabă de mărimea unei alune, de 2-3 ori pe zi, timp de 14 zile. Datorită conținutului de vitamina B12, drojdia ajută la asimilarea corectă a mineralelor în organism, de aceea este recomandat și persoanelor sănătoase să consuma timp de 20 de zile în fiecare lună câte 2-3 linguri de fulgi de drojdie zilnic.

Cura cu germeni de grâu este, de asemenea, benefică în tratarea anemiilor, fapt datorat conținutului mare de minerale (calciu, magneziu, germaniu, fier, seleniu, crom, zinc, mangan etc.) și a faptului că sunt foarte ușor digerabile, compușii nutriționali absorbind-se astfel mai ușor. O rețetă delicioasă și ușor de făcut este următoarea: într-un blender se pune o cană cu apă calduță, 3 linguri de grâu germinat, o lingură cu miere de albine, o banană. Se mixează bine și se consumă proaspăt.

Cura cu polen este recomandată a se face 3-4 cure anual, de câte 30 de zile. Polenul se poate asocia cu lîptișorul de matcă, combinația având p acțiune eritroproteică, adică formează elementele figurate ale sângelui (eritrocite, trimbocite, leucocite). Pentru mai multe detalii despre cura cu polen, aici.

Pulberea din semințe de schinduf are un efect anabolizant puternic (ajută la creșterea forței și a masei musculare), stimulează procesele de regenerare din organism, sunt un puternic stimulent neuromuscular, măresc capacitatea de efort, reglează asimilația nutrienților și pot fi folosite în subponderalitate, deficiențe de asimilație, diferite forme de anemie, atrofie musculară, convalescență, anorexie. Se consumă câte o linguriță de pulbere de 4-5 ori pe zi.

Anemia răspunde bine și la cura cu orz verde. Puteți găsi cura aici


Cătina este un foarte bun tonifiant general pentru organism, fiind recomandat în avitaminoze și anemii. Se consumă sucul proaspăt, bându-se 1-2 pahare pe zi (se pune în pahar % suc cătină și restul se completează cu apă de izvor) sau pulberea de cătină, câte o linguriță rasă de 3-4 ori pe zi, în cure de câte o lună.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm beneficiile cura cu lichior de nuci verzi - mod de preparare, beneficii și administrare !!

Spre deosebire de aportul nutritiv pe care îl aduc nucile coapte, secretul celor verzi stă în coaja verde, bogată în iod și taninuri, substanțe benefice în afecțiunile digestive sau cele provocate de lipsa sau insuficiența de iod din organism.



Lichiorul este simplu de preparat, rețeta fiind următoarea: 20-24 de nuci verzi se mărunțesc și se pun într-o sticlă de un litru cu gura largă peste care se adaugă alcool de 40º, până când acesta depășește cu 2-3 degete nucile, și se lasă la macerat timp de 21 de zile la soare, sau într-un loc călduros. După cele 21 de zile, se strecoară, iar în lichidul astfel obținut se adaugă 3 cuișoare, 3 nucșoare, jumătate de păstaie de vanilie, coaja rasă de la jumătate de portocală și 300g de zahăr brun dizolvat într-un litru de apă plată, se amestecă și se lasă la macerat alte 4 zile, după care se filtrează și se păstrează în sticluțe mici, la loc întunecos și rece.

Se administrează câte o linguriță de lichior, timp de 30 de zile, seara, înainte de masă.

Cura are efecte benefice în caz de anemie, astenie, colită, afecțiuni digestive, infecții intestinale acute, paraziți intestinali, ficat gras, digestie lentă, purifică sângele și curăță stomacul.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

miercuri, 18 iunie 2014

Vă prezentăm beneficiile tinctura din flori de tei combate insomniile și stimulează creșterea părului !!

Florile parfumate de tei sunt de sute de ani folosite în medicina alternativă pentru efectele sale calmante, relaxante, sudorifice, antitermice, emoliente, expectorante, sedative, anticongestive și antispastice.




Cea mai frecvent întâlnită formă de administrare a florilor de tei este infuzia. Astăzi însă, vă vom prezenta câteva dintre beneficiile tincturii din flori de tei.

Pentru prepararea acesteia aveți nevoie de 30g de flori uscate și 100ml alcool de 70º. Cele două ingrediente se amestecă într-un recipient din sticlă, după care se închide ermetic și se lasă la macerat timp de 10 zile, agitându-se zilnic. După trecerea celor 10 zile, se filtrează și se păstrează la loc rece și întunecos, în recipiente de sticlă, închise la culoare.

Pentru stimularea creșterii părului și revitalizarea acestuia, masați-vă scalpul cu tinctură de 2-4 ori pe săptămână.

Pentru reducerea ridurilor, eliminarea cearcănelor și revitalizarea tenului, aplicați comprese cu tinctură diluată în puțină apă, dimineața și seara, timp de 15 minute, pe tenul curat.

Pentru diminuarea durerilor sau tumefierilor cauzate de traumatisme, aplicați local comprese cu tinctură sau masați ușor zona respectivă.

Pentru combaterea insomniilor diluați o linguriță de tinctură în puțină apă și administrați seara, înainte de culcare.

De asemenea, 50-70 de picături de tinctură sunt eficiente și în caz de astm, dureri musculare, bronșită, tuse, tromboză, aritmie, obezitate, crize de nervi, extenuare psihică, gută, boli reumatismale, acnee, psoriazis, gripă, răceală, hipertensiune, migrene, dureri de cap, emețeli, anxietate, solită spastică, depresie, stres sau nervozitate.

Cura durează 7 zile, după care se face 10 zile pauză și se poate relua la nevoie.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

sâmbătă, 14 iunie 2014

Vă prezentăm beneficiile sucului de ridiche albă !!

Ridichea albă japoneză (Daikon) este o legumă bogată în vitaminele B și C, potasiu, calciu, cupru, fosfor și antioxidanți.




Aceasta are proprietăți sedative, diuretice, depurative, detoxifiante, laxative, antibacteriene, antivirale, antiinflamatorii și purificatoare sangvine.

La prepararea sucului se folosește atât rădăcina, cât și frunzele, acestea având de 6 ori mai multă vitamina C în compoziția lor decât rădăcina. Frunzele trebuie să fie ferme, verzi, nealterate.

Dintre beneficiile consumului acestui suc amintim:

- Detoxifică ficatul, reglează funcțiile digestive, menține concentrația normală a secreției biliare, previne litiaza biliară (se consumă un pahar cu 30 de minute înainte de masă);
- Facilitează eliminarea toxinelor prin colon și rinichi, datorită efectelor laxativ și diuretic;
- Stimulează pofta de mâncare, reglează tulburările de apetit;
combate și previne acneea, consumat intern, extern se pot aplica comprese cu suc;
- Adjuvant în tratarea virozelor respiratorii, răcelii, gripei, tusei, asmului, bronșitelor, datorită acțiunii antivirale, antiinflamatorii și antibacteriene;
combate insomniile, datorită efectelor sedative (se consumă un pahar înainte de culcare).

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

vineri, 13 iunie 2014

Vă prezentăm detoxifiere renală cu smoothie de merișoare !!

Pentru o detoxifiere eficientă nu trebuie să uităm rinichii și tractul urinar, o metodă simplă și delicioasă fiind consumarea sucurilor naturale din fructe.



Merișoarele au proprietăți diuretice, antimicotice, antibacteriene, antioxidante, astringente, imunostimulatoare, anticancerigene, în compoziția lor chimică regăsindu-se tanini, flavonoide, acid hipuric, vitamine (A, B1, B2, C), săruri minerale, zaharuri, fibre.

Pentru prepararea smoothiului aveți nevoie de:

- o cană de merișoare;
- o cană cu apă plată sau de izvor;
- jumătate de lămâie.

Ingredientele se pun în blender și se mixează până se ajunge la consistența dorită, apoi se consumă, de preferat imediat.

Pentru prevenirea și tratarea infecțiilor urinare, normalizarea tranzitului intestinal, eliminarea calculilor renali și urinari mici, consumați 250 ml de suc de merișoare, de 3 ori pe zi, neîndulcit. Astfel, veți putea preveni apariția și recidiva infecțiilor urinare și renale cu până la 20%.

Persoanele care se află sub tratament medicamentos cu aspirină sau warfarină nu vor consuma merișoare, produse derivate sau care au în compoziția lor merișoare.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm 3 remedii interne pentru tromboflebită !!

Tromboflebita reprezintă o inflamație a unei vene, însoțită de formarea cheagurilor de sânge, asociată cu durere, febră, usturime, care netratată poate fi fatală.




Pe lângă tratamentul alopat necesar, puteți apela și la câteva remedii naturale pentru a grăbi vindecarea, respectiv:

1. Sucul de roșii - contribuie la diminuarea cheagurilor de sânge, împiedică formarea unora noi, diminuează acțiunea substanțelor din tutun (una din principalele cauze ale apariției tromboflebitei). Se consumă 3 căni de suc pe zi, înaintea meselor principale cu 30 de minute, timp de 30 de zile, după care se face pauză o săptămână și se poate relua. La prepararea sucului se vor folosi doar roșii crescute organic, bine coapte, spălate și fără defecte (lovituri, părți stricate, mucegăite etc.). Nu se va folosi bulion sau suc de roșii conservat.

2. Pulberea de scoarță de salcie - are acțiune asemănătoare aspirinei, previne formarea trombilor, are efecte vasodilatatoare. Se administrează 3 lingurițe rase pe zi.

3. Sucul de lămâie - are efecte tonice venoase, antiinflamatoare, antifebrile, fluidifică sângele, împiedică formarea chegurilor de sânge. Pentru prepararea sucului aveți nevoie de 2 lămâi de mărime medie, se spală bine și se dă coaja prin răzătoare. Pulpa lămâilor se taie mărunt și se pune în 500 ml de apă, se adaugă coaja rasă și 2 linguri de miere de albine, se omogenizează și se lasă la macerat timp de 3-4 ore, la temperatura camerei, după care se strecoară și se consumă tot sucul astfel obținut într-o singură repriză. Cura se repetă timp de o săptămână. Se poare relua la nevoie, după o pauză de 7-14 zile.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ

. Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

miercuri, 11 iunie 2014

Vă prezentăm 5 remedii externe cu ulei de oregano !!

Folosit cel mai adesea drept condiment, oregano are proprietăți antibiotice, antifungice, antivirale, antiinfecțioase, antiparazitare, antireumatice.




Datorită carvacolului din compoziția sa, testele de laborator cu ulei de oregano au arătat că varianta sălbatică a acestuia combate cu succes infecții cauzate de candida, giardia, E-Coli, Klebsiella pneumoniae, Salmonella enterica, Staphylococcus aureus etc.

Astăzi vă prezentăm cinci tratamente externe pe bază de ulei de oregano pentru următoarele afecțiuni:

1. Mătreață, dermatită seboreică, iritații ale scalpului - se adaugă în șampon (care este recomandat a fi cât mai natural) 10-15 picături de ulei de organo (depinde cât de mare este flaconul), agitați bine și folosiți. După șamponare, lăsați să acționeze 2-4 minute înainte de a vă clăti părul;

2. Ciupeca unghiei, răni la picioare, deteriorarea unghiei, mirosul neplăcul al picioarelor - amestecați 3-4 picături de ulei de oregano cu o lingură de ulei de măsline și masați piciorul, sau masați direct cu ulei de oregano, insistând asupra zonelor în care s-ar putea ascunde microbii. De asemenea, puteți pune 5-10 picături în 2-3 litri de apă caldă și țineți la înmuiat picioarele pentru 15-20 de minute;

3. Candidoză, infecții urinare, infecții vaginale, igiena intimă - se fac băi de șezut în care s-au pus 5-7 picături de ulei;

4. Furuncule, acnee, negi, înțepături de insecte, condiloame, micoze, psoriazis, iritații ale pielii - masați zona afectată cu câteva picături de ulei (în funcție de cât de mare este zona problemă), până când acesta este absorbit în piele;

5. Sănătatea cavității orale, prevenire și stopare paradontoză, infecții gingivale - 1-2 picături de ulei se pun pe periuța de dinți și se masează ușor dinții și gingiile timp de 2-4 minute.

Pentru uz terapeutic se va folosi doar oregano sălbatic, care să conțină minimum 75% substanţă activă carvacol, adică 10 mg extract de oregano sălbatic per picătură.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

marți, 10 iunie 2014

Vă prezentăm 3 remedii pentru combaterea diareii !!

Diareea acută, adică eliminarea a mai mult de 3 scaune apoase pe zi, reprezintă de cele mai multe ori un simptom al unei alte afecțiuni, iar deshidratarea care survine în urma acestui dezechilibru poate cauza probleme grave, în special copiilor și bătrânilor.

Cauzele sunt multiple, cele mai frecvente fiind datorate unor infecții bacteriene, parazitare, intoleranța la unele alimente, reacții adverse la unele medicamente, alergii, afecțiuni inflamatorii ale intestinelor, igiena necorespunzătoare etc.

Este important de știut că eliminarea a doar 2 scaune apoase într-o zi și reechilibrarea tranzitului intestinal nu reprezintă o problemă gravă, care să necesite administrarea unui tratament medicamentos.

Pentru a stopa însă deshidratarea și pierderea de săruri din organism și, totodată, pentru a calma tractul intestinal, puteți încerca unul din următoarele remedii:

1. Infuzia de mentă se prepară dintr-o linguriță de plantă uscată la o cană cu apă fierbinte. Se lasă la infuzat 5 minute și se consumă 2-3 căni pe zi, răcit;

2. Infuzia de afin se prepară dintr-o linguriță de frunze la o cană cu apă fierbinte. Se lasă la infuzat 8 minute, după care se strecoară și se consumă 2 căni pe zi;

3. Maceratul de merișor se prepară din 2 lingurițe de plantă la 100 ml de apă rece. Se lasă la macerat pentru o oră, după care se strecoară, iar frunzele se pun în 100 ml de apă clocotită și se lasă la fiert pentru 15 minute, după care se strecoară și se amestecă cu maceratul. Din produsul astfel obținut se consumă câte o lingură la fiecare 2-3 ore.


Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

miercuri, 4 iunie 2014

Vă prezentăm smoothie pentru refacerea florei intestinale !!

Flora intestinală cuprinde peste 400 de specii de microbi "buni", care ajută digestia, dar, totodată, este un climat care poate fi afectat de diverși factori, precum alimentația dezechilibrată, administrarea antibioticelor, unele afecțiuni etc.





Pentru a restabili flora intestinală și a ajuta tranzitul intestinal, vă propunem astăzi un smoothie natural, ușor de obținut, cu multiple valențe terapeutice.

Aveți nevoie de:

- 2 mere verzi;
- jumătate de bulb de fenicul;
- o tulpină de țelină;
- un morcov;
- un sfert de lămâie;
- o felie de ghimbir de un deget grosime.

- Ingredientele se taie și se pun în blender, mixându-se până se ajunge la consistența dorită. Dacă sucul este prea gros, puteți adăuga puțină apă plată sau de izvor.

- Merele combat infecțiile intestinale, indigestia, gastrita, colita de fermentație, constipația, diareea, astenia, oboseala, nervozitatea, durerile de cap, virozele și infecțiile respiratorii, au efect depurativ, detoxifiant, antiinflamator, remineralizant, vitaminizant.

- Feniculul are proprietăți antispasmodice, antiinflamatoare, antibacteriene, antiseptice, combate flatulența, viermii intestinali, anemia, crampele abdominale, virozele respiratorii, atenuează simptomele menopauzei, întărește imunitatea.

- Țelina elimină toxinele din organism, are efect depurativ, stimulează transpirația, activitatea bilei, combate flatulența, stimulează imunitatea, scade tensiunea arterială, previne cancerul, are efect antiinflamator, combate celulita, ajută la scăderea în greutate.

Morcovul ajută la eliminarea constipației, a diareei, stimulează peristaltismul intestinal, are acțiune cicatrizantă.

- Ghimbirul combate inflamația, ulcerațiile, indigestia, greața, balonarea, are acțiune antibacteriană, antiinflamatoare, antibiotică, stimulează digestia grăsimilor.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.  

Vă prezentăm beneficiile consumului de ananas !!

Fruct exotic cu un gust dulce-acrișor, ușor înțepător, ananasul este un aliat pentru digestie, curele de slăbire, imunitate, aducând numeroase beneficii organismului.



Ananasul conține vitamine (A, vitamine din complexul B, C), minerale (cupru, magneziu, mangan), fibre, antioxidanți, zaharuri, apă, 100 g de fruct având doar 50 de calorii.

Consumul de ananas, în special sub formă proaspătă, de suc sau smoothie, aduce următoarele beneficii organismului:

- Previne cancerul;
- Stimulează imunitatea, are efect tonic, revigorant;
favorizează digestia, combate balonarea, benefic în caz de indigestie;
- Are acțiune antihelmintică;
- Împiedică depunerea grăsimilor în organism, accelerază metabolismul, intensifică arderile, recomandat în curele de slăbire, ajută la combaterea obezității;
- Previne ateroscleroza
- Ajută la vindecarea celulelor corpului;
- Întărește oasele și țesuturile conjunctive;
- Previne formarea cheagurilor de sânge;
- Previne bolile osoase (osteoporoza);
- Reduce cu până la 35% riscul apariției afecțiunilor oculare;
- Stimulează activitatea ficatului și a bilei;
- Stimulează metabolismul grăsimilor și colesterolului;
- Are efect de tonic hepatic;
scade valorile tensiunii arteriale;
- Benefic în caz de artrită;
- Menține sănătatea vaselor sangvine;
- Contribuie la sinteza de colagen a organismului;
- Are efect detoxifiant;
- Favorizează diureza;
- Are efect expectorant;
- Adjuvant în tratarea colitelor ulceroase;
- Combate celulita;
- Ajută în refacerea musculară, reduce durerile musculare;
- Curăță pielea (aplicat pe față are efect de peeling, reduce ridurile, - ombate acneea, curăță pielea în profunzime, elimină celulele moarte);
- Adjuvant în combaterea depresiei, anxietății, oboselii;
stimulează fertilitatea;
- Diminuează simptomele sindromului premenstrual.

Chiar dacă uneori miezul fructului este puțin mai tare (de regulă în cazul ananasului necopt), nu-l aruncați, mărunțiți-l sau dați-l prin blender și consumați-l cu încredere, deoarece acolo se află cea mai mare concentrație de substanțe nutritive.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Vă prezentăm remedii împotriva eructației !!

Eructația reprezintă eliminarea gazelor acumulate la nivelul stomacului prin intermediul cavității bucale, cele mai frecvente cauze fiind fumatul, aerul înghițit în timpul mâncatului, băutului, vorbitului, consumul băuturilor carbogazoase, mâncatul "pe fugă".




Pentru a combate neplăcerile acestei afecțiuni, puteți încerca remediile de mai jos:

- Faceți o infuzie din jumătate de coajă de portocală, bine spălată, și 2-3 foi de dafin. După 5 minute de infuzat, consumați lichidul obținut prin strecurare;

- Jumătate de linguriță de praf de copt se dizolvă într-un pahar cu apă, se adaugă o lingură de zeamă de lămâie, o linguriță de suc de ghimbir și se consumă;

- Faceți o pastă dintr-o linguriță de chimen indian măcinat și câteva picături de suc de lime, consumați, apoi beți un pahar cu apă caldă;
consumați papaya și ananas;

- Beți o infuzie din frunze de mentă după masă;

- Adăugați în ceai un paf de nucșoară, ghimbir uscat sau cardamom;

- Faceți un ceai din 4-6 căței de usturoi, o linguriță de semințe de schinduf, la o cană cu apă. Lăsați să fiarbă 10 minute, strecurați (opțional) și consumați.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.  

Vă prezentăm remedii împotriva flatulenței !!

Flatulența reprezintă acumularea de gaze în intestine, ca urmare a digestiei deficitare, a consumului anumitor alimente (banane, varză, broccoli, fasole, mazăre, ceapă, prune, bere, lactate, dulciuri, unele medicamente, conopida, tărâțe, stafide, varza de Bruxelles, pere, mere etc.), a stresului sau a unor probleme digestive deja existente, precum gastrita, sindromul colonului iritabil, ulcerul peptic.




Din fericire, natura pune la dispoziție numeroase remedii pe care le puteți încerca pentru a elimina această problemă și a nu vă simți stânjeniți în public. Astfel, puteți încerca următoarele tratamente:

- Se face un amestec din câte 25 g de semințe de cimbrișor și mărar, pe care le prăjiți ușor într-o tigaie, apoi le zdrobiți într-un mojar. Se administrează câte o linguriță rasă de amestec în fiecare dimineață. Semințele se păstrează într-un borcan din sticlă, închis ermetic, ferit de soare;

- Într-un pahar cu apă se dizolvă un sfert de linguriță de bicarbonat de sodiu și se adaugă un praf de sare și sucul unei lămâi și se consumă;

- O feliuță de ghimbir și doi căței mici de usturoi se pisează și se amestecă într-un pahar cu apă călduță, după care se consumă;

- Sucul de la un sfert de ananas sau jumătate de papaya se diluează în aceeași cantitate de apă plată ca sucul rezultat și se consumă de 3 ori pe zi, înainte de masă cu 30 de minute sau la 2 ore după masă. Puteți consuma fructele și crude, sau sub formă de smoothie, fibrele ajutând la eliminarea deșeurilor din intestine și colon;

- Consumați suc de varză murată. Conține probiotice naturale, care reechilibrează flora intestinală;

- După masă, consumați jumătate de lingură rasă de semințe de fenicul. Este de preferat să le mestecați, dar dacă gustul vă deranjează, transformați semințele în pulbere și înghițiți cu puțină apă plată;

- Încorporați în salate ghimbir proaspăt;

- Consumați 1-2 căni de infuzie de mușețel, fenicul, angelică, roiniță după masă;

- În ceaiuri și cafea puteți adăuga cardamom.

Pe lângă acestea, faceți mișcare în mod regulat, mestecați foarte bine alimentele, reduceți consumul băuturilor carbogazoase, renunțați la fumat și înlocuiți alimentele care vă provoacă gaze cu cele care nu produc acest efect (roșii, salată verde, cireșe, struguri, ceapă verde etc.).

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

luni, 2 iunie 2014

Vă prezentăm suc de legume pentru ameliorarea gastritei !!

Administrarea de medicamente, consumul excesiv de alcool sau alimente care irită tubul digestiv, stresul sau unele infecții pot duce la apariția gastritei.


Cele mai frecvente simptome sunt greața, lipsa poftei de mâncare, migrenele, durerile de cap, amețeala, balonarea, diareea și arsurile la stomac.

Astăzi vă propunem un remediu simplu, plin de vitamine și minerale, care acționează ca un pansament gastric, ameliorând simptomele gastritei și, în timp, tratând boala.

Pentru prepararea sucului aveți nevoie de:

- o linguriță de suc proaspăt de ghimbir;
- 2 morcovi medii, bine spălați, nedecojiți;
- un cartof crud roz, de mărime medie.

Treceți legumele prin storcător și consumați imediat.

1. Morcovul ajută la eliminarea constipației, a diareei, stimulează peristaltismul intestinal, are acțiune cicatrizantă.

2. Cartoful are acțiune antispastică, diuretică, emolientă, cicatrizantă, calmantă, antiinflamatoare, antiacidă.

3. Ghimbirul combate inflamația, ulcerațiile, indigestia, greața,
balonarea, are acțiune antibacteriană, antiinflamatoare, antibiotică, stimulează digestia grăsimilor.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.