marți, 23 februarie 2016
Ce puteți trata cu vin roșu de anghinare !!
Anghinarea este o plantă perenă, erbacee, de origine mediteraneană, care contribuie la păstrarea și redobândirea sănătății, fiind în special recomandată persoanelor care au afecțiuni hepatice, cardiace sau care suferă de obezitate.
Pentru a prepara acest vin medicinal aveți nevoie de următoarele ingrediente:
- 50g de frunze uscate de anghinare mărunțite grosier
- un litru cu vin roșu organic, de calitate superioară.
Vinul se pune la fiert, iar când acesta începe să dea în clocot se adaugă planta, se stinge focul și se acoperă vasul. Când amestecul este rece, se transferă totul într-un borcan din sticlă sterilizat. Se închide ermetic și se lasă la macerat timp de 10 zile, agitând recipientul de 3-4 ori pe zi.
La final se filtrează, având grijă să nu agitați reziduurile de la fundul borcanului. Lăsați apoi lichidul limpede la decantat într-un borcan din sticlă timp de 6 zile, după care filtrați din nou. Rezultatul final se păstrează în recipeinte din sticlă, de culoare închisă. Cantitatea de vin piedută prin fierbere și filtrare se va înlocui.
Remediul este eficient în caz de:
*bilă leneșă - 50ml, de 3 ori pe zi, după mesele principale
nivel ridicat de colesterol - 3 linguri, de 2 ori pe zi, după masă
*litiază biliară - 30ml, de 3 ori pe zi, la mesele principale
pentru a mări diureza - 30ml, de 3 ori pe zi.
Mai multe detalii despre beneficiile consumului de anghinare găsiți aici.
*Materialele de pe acest blog au caracter informativ.
Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu