luni, 24 martie 2014

3 tratamente din bucătărie pentru dinți sensibili !!

Cea mai frecventă cauză a sensibilității dentare este dezgolirea rădăcinii dintelui, fapt apărut în urma microtraumatismelor la locul de contact dintre dinte și gingie.




Acest fapt se poate datora unei igiene dentare incorect efectuate, deficitare sau ca urmare a folosirii unei periuțe dure sau a unei paste de dinți abrazive.

Pentru diminuarea sensibilității dentare puteți folosi unul dintre următoarele remedii din popor:

  1 faceți o pastă din praf de argilă, apă și 2-3 picături de ulei esențial de lămâie și folosiți-o drept pastă de dinți, de 2 ori pe zi;

  2 faceți o pastă din apă și bicarbonat de sodiu și folosiți-o drept pastă de dinți o dată pe zi;

  3 faceți o soluție din părți egale de apă și oțet de mere, pe care apoi o puneți la fiert, adăugând 1-2 cuișoare, piper boabe, sare și puțină țuică sau rachiu. După ce dă în clocot, opriți focul, lăsați la răcit și folosiți drept apă de gură.

 Pentru a preveni sensibilitatea dentară, folosiți o periuță de dinți cu duritate medie sau moale și o pastă de dinți cu extracte naturale. Periajul se face ușor, dinspre gingie spre marginea dinților, timp de 2-5 minute. Pentru o respirație mai împrospătată, periați și limba.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu