luni, 24 martie 2014

Aromoterapie pentru insomnie !!

Aromoterapia este o metodă eficientă de a induce o stare calmă și relaxantă, propice unui somn odihnitor.



Cele mai eficiente uleiuri folosite în tratarea insomniilor sunt uleiurile volatile de paciuli, trandafir, iasomie, lavandă, salvie și mușețel.

Uleiul volatil de paciuli are efecte antidepresive, relaxante şi de fortificare a sistemului imunitar.

Uleiul volatil de trandafir are efecte calmante, antidepresive, fiind recomandat în combaterea insomniei, iritabilității nervoase și a depresiei.

Uleiul volatil de iasomie este recomandat persoanelor care au probleme cu frica, pesimismul, melancolia, nervozitatea, migrena, oboseala cronică, insomnia, este un antidepresiv eficient care echilibrează fondul emoțional.

Uleiul volatil de lavandă are un puternic efect calmant, combate insomnia, stările de anxietate, depresie,alungă stresul, neliniștea și palpitațiile.

Uleiul volatil de salvie alungă stările de melancolie, depresie, agitație, insomniile, migrenele și are efect calmant.

Uleiul volatil de mușețel are efect calmant, sedativ, combate anxietatea și stările depresive.

Pentru a beneficia de efectele acestor uleiuri volatile cu ajutorul aromoterapiei, aveți nevoie de un vas pentru aromoterapie, în recipientul căruia puneți apă, în care picurați 4-5 picături de ulei esențial, cu 30 de minute înainte de culcare.

O altă variantă este să picurați câte 20-30 de picături în apa de baie.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu