miercuri, 16 aprilie 2014

Remedii pentru paradontoză !!

Boală a gingiilor, paradontoza reprezintă o degenerare a paradonțiului, țesutul care fixează dinții pe maxilar și mandibulă, și se manifestă prin retracția gingiilor, dezvelirea pronunțată a dinților și, în cazurile avansate, căderea acestora.




Odată instalată, boala nu poate fi vindecată, dar evoluția sa poate fi stopată sau măcar încetinită aplicând următoarele remedii naturale:

- Seara, după spălatul pe dinți, se aplică 2-3 picături de ulei de măsline sau de susan pe deget și se masează ușor gingiile, pentru a reduce inflamarea și a grăbi procesul de cicatrizare. Procedeul se repetă pe parcursul a cel puțin 3 luni;
- Mestecați o linguriță de hrean ras pentru a crește circulația sangvină locală. Totodată, hreanul are proprietăți antiinflamatoare și antibacteriene;
- Faceți un amestec din 40 de picături de tinctură de propolis sau 20 de picături de tinctură de hrean și 50-100 ml de apă cu care vă clătiți gura timp de 3-5 minute, de 3 ori pe zi;
- Faceți o infuzie concentrată din mușețel, busuioc, cimbrișor, coada-calului, sunătoare sau afin și clătiți-vă gura ca și cum ați folosi apă de gură;
- În locul pastei de dinți obișnuite, puteți presăra pe periuța umedă argilă și o picătură de tinctură de propolis sau ulei de arbore de ceai, și vă spălați pe dinți, în mod obișnuit, de 3 ori pe zi.

Deși periajul poate fi dureros, acesta nu trebuie să înceteze. Folosiți, în schimb, o periuță cu perii moi sau dacă durerea este prea mare, ștregeți ușor dinții cu un prosop curat, umezit, pe care puteți aplica argila, de exemplu, după care vă clătiți bine gura cu una dintre infuziile recomandate anterior. De asemenea, nu uitați să folosiți nici ața dentară.

Pentru a preveni instalarea paradontozei, mențineți o igienă optimă a cavității bucale, mergeți regulat la medicul dentist, faceți un detartraj la cel puțin 4 luni, renunțați la fumat, cafea și alcool în exces, nu stați cu lucrări proteice incorect ajustate, asigurați-vă că aveți o dietă care să acopere necesarul de calciu, acid folic și vitamina C.

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte a de începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu