O comoară de sfaturi de sănătate, în bibliotecile marilor mânăstiri !!
Interesul viu de care se bucură plantele şi tratamentele străvechi legate de ele se află în mare creştere în ultimul timp.
Tehnicizării excesive a lumii în care trăim i se opune preocuparea pentru comorile încă nedezgropate ale naturii, de mare folos sănătăţii tot mai precare a omului contemporan. Iar mare parte dintre aceste învăţături legate de plante au fost adunate în mânăstirile din Evul Mediu, care foloseau şi ca aşezăminte pentru bolnavi. Îmbinate cu rugăciuni, mii de reţete au fost strânse în cărţi ce se află şi astăzi în rafturile bibliotecilor din mânăstirile Europei, o comoară de sfaturi simple, eficiente şi la îndemâna oricui. În fapt, noi leacuri de sănătate, pe care vi le punem la dispoziţie, în speranţa de a vă fi de folos.
Lemnul-Domnului
Conform părerii medicilor medievali, Lemnul-Domnului (sau salvia europeană) are un grad de eficienţă foarte ridicat. Sămânţa lui are, mai ales, un puternic efect sicativ (de uscare) şi, prin fierbere, se obţine un decoct care combate cu succes nevralgiile sau durerile de piept. Decoctul vindecă, de asemenea, astmul, tusea, durerile de spate şi stările de isterie.
* Macerat în vin, Lemnul-Domnului are - în plus - un efect diuretic, purgativ, emenagog şi calmant (în cazul gutei). Când este ars, mirosul lui alungă şerpii, iar folosit sub formă de băutură neutralizează acţiunea veninului.
* Lemnul-Domnului se foloseşte şi în caz de febră cu frisoane: se fierbe în apă, iar cu uleiul lăsat la fierbere şi cu planta propriu-zisă se fricţionează corpul.
* Folosit ca băutură, distruge viermii intestinali, iar fiert în apă, cu miez de pâine şi de gutuie, şi aplicat pe zonele bolnave, vindecă durerea sau inflamaţia ochilor. Combinat cu grăsime, dar şi singur, Lemnul-Domnului (Artemisia abrotanum) facilitează extragerea din piele a aşchiilor şi spinilor. Pus sub pernă, stârneşte pofta de dragoste, iar consumat ca băutură, neutralizează toate obstacolele ce i-ar putea sta acesteia în cale.
Materialele de pe acest blog au caracter informativ.
Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu