sâmbătă, 8 februarie 2014

LEURDA !!

Leurda, excelent purificator al sangelui!

Leurda (Allium Ursinum)Dupa anotimpul de iarna, in care alimentatia a fost bazata, in principal, pe produse din carne si cu mare carenta in legume proaspete, devine absolut necesara o curatire a sangelui si a organismului, intrat in primavara mai anemic, cu grad variat de debilitate si cu o imunitate mult diminuata. In aceasta perioada, natura intervine cu o planta de mare valoare: leurda. Denumita in popor ai-de-padure sau ai-ciorasc, leurda este unul dintre primii vestitori ai primaverii, care inunda la suprafata solului inca din luna martie, imediat dupa ghiocei. Se intalneste in toata Europa de Est si in Caucaz, prin flora spontana din zonele de deal si de munte, preferand tufisurile si padurile umede si umbroase de foioase (fag, stejar, carpen), cu frunzis putrezit, asternut pe soluri afanate, bogate in humus si slab acide. In muntii Carpati, leurda este destul de frecvent intalnita, mai ales in Masivul Lapusului, in Muntii Maramuresului, Calimani, Cozia si Bihorului. Sunt bine cunoscute palcurile dese de leurda care acopera solul, ca un covor verde, pe varful Leordis din muntii Aninei si in satul Leordina de pe valea Viseului.
Denumirea stiintifica de Allium Ursinum este corelata cu observatiile popoarelor nordice ale Europei, care sustineau ca aparitia frunzelor de leurda era mult asteptata de ursi, pentru a o consuma ca medicament purificator dupa lungul repaus din perioada hibernarii. De altfel, popoarele germanice o denumeau "usturoiul ursului", "usturoiul tiganului" si "ceapa vrajitoarei".



Caracteristicile plantei

Frunzele apar in lunile martie-aprilie, in functie de conditiile climatice ale zonei. Au forma oval-lanceolata, sunt late de 3-4 cm si lungi de peste 10 cm, cu doua nervuri paralele. Limbul este lucios, verde-intens iar petiolul, lung. Se pot confunda cu frunzele de lacramioare care apar cam in aceeasi perioada.
Tulpina florifera este inalta de 20-50 cm, fara noduri, aparuta dintr-un bulb de marimea arpagicului. Poarta flori mici, albe, grupate cate 5-20 intr-o inflorescenta umbeliforma. Inflorirea are loc in lunile mai-iunie. Recoltarea frunzelor tinere se face in lunile martie-aprilie (inainte de inflorire), iar bulbii se culeg la sfarsitul verii si toamna (lunile august-octombrie). Strivite in mana, frunzele au un puternic miros de usturoi.
Frunzele au componente asemanatoare cu cele ale usturoiului, predominand sulfura de alil, care imprima gustul si mirosul caracteristic tuturor speciilor din genul Allium. In plus, se mai gasesc carotenoizi, vitaminele A si C, levuloza, ulei eteric complex si saruri minerale de calciu, fier, fosfor, natriu, cupru.

Rol esential in curatirea sangelui

Proprietatile terapeutice ale leurdei reliefeaza, in primul rand, rolul depurativ, respectiv capacitatea de curatire a sangelui, ficatului, stomacului si intestinelor, mult mai activa decat usturoiul.
Pentru aceasta actiune, se recomanda ca, in fiecare primavara, sa se faca o cura de 4 saptamani, cu frunze proaspete (de remarcat ca, prin uscare, frunzele isi pierd din proprietati). In plus, sunt evidente efectele antiseptice, bactericide, antitoxice, diuretice, hemostatice, hipotensive, antisclerotice, vermifuge si stimulatoare ale peristaltismului intestinal si ale contractiilor uterine.
Prin consumul intern, leurda actioneaza favorabil in numeroase afectiuni maladive:
- in bolile gastrointestinale are efecte in diaree acuta si cronica, dizenterie, indigestii, insuficienta biliara, colici abdominale, balonari si in distrugerea viermilor intestinali, inclusiv limbrici;
- in afectiuni cardiovasculare curata sangele de substante toxice, reduce hipertensiunea arteriala, intervine in ateroscleroza coronariana, hematurie, scade nivelul colesterolului, previne accidentele vasculare, evitand aparitia trombozei si tromboflebitei prin fluidificarea sangelui si prin dizolvare a placilor de colesterol;
- in bolile aparatului respirator este benefica la persoane cu bronsite, tuberculoza pulmonara si infectii la nivelul cailor respiratorii superioare (gripe, raceli);
- in afectiunile sistemului nervos intareste memoria prin marirea capacitatii de memorare, combate momentele de lapsus, amneziile, insomniile, ametelile de dimineata, starile depresive, tensiunea la nivelul capului si starile de anxietate (frica) si de neliniste;
- in boli renale curata rinichii si vezica urinara, favorizeaza urinarea si elimina excesul de acid uric, foarte daunator la bolnavii de guta.
Prin uz extern, leurda are bune efecte in combaterea reumatismului degenerativ, eczeme, herpes, rani greu vindecabile, scrofuloza si alte boli cronice de piele. Cataplasmele cu frunze sunt indicate contra furunculilor (buboaielor).

Frunzele proaspete, excelente in salatele de primavara

Avand un excelent rol purificator, prin eliminarea deseurilor toxice din ficat si din sange, precum si un important rol fortifiant al intregului organism, leurda este recomandata intr-o cura benefica de primavara.
Leurda se poate folosi sub multiple forme:
- frunzele proaspete se consuma primavara, intr-o cura de 3-4 saptamani, fiind amestecata cu diferite preparate culinare: salate de cruditati, supe, ciorbe, piure (in asociere cu urzica vie), galuste, chiftele, perisoare, cartofi, tocane cu carne, avand atat rol decorativ cat si condimentar foarte gustos, in locul usturoiului;
- taiate marunt, frunzele se consuma ca aperitiv in amestec cu frunze de patrunjel verde; se pun pe felia de paine cu unt, margarina, branza sau cascaval ras, adaugand cimbrisor, boia de ardei si piper macinat;
- salata din frunze proaspete, consumata inainte de mesele principale pe tot sezonul de primavara, are un rol evident in oprirea procesului de imbatranire;
- in stare uscata, frunzele se presara pe diferite mancaruri, in amestec cu patrunjel si ceapa, avand efect de condiment deosebit de gustos.
Sucul de leurda combate reumatismul degenerativ

Alte forme de utilizare:

- bulbii recoltati in vara si toamna si tocati marunt au aceeasi eficacitate ca si frunzele, dar, la persoanele cu stomac mai sensibil, se prepara un macerat in lapte timp de 2-3 ore, care se va consuma prin inghitituri rare. Atat frunzele, cat si bulbii sunt bine tolerati de catre ficat si nu dau iz neplacut pentru respiratie, ca in cazul usturoiului;
- tinctura din frunze sau bulbi tocati marunt se prepara in alcool de 38-40%, in care se macereaza timp de 14 zile, la soare; se strecoara si se pastreaza in sticle inchise la culoare, in loc racoros si intunecos. Zilnic se iau cate 10-15 picaturi, in putin ceai sau apa, de 3-4 ori pe zi, avand efecte deosebite in dobandirea unei memorii excelente. Tinctura bine pastrata permite sa se beneficieze tot timpul anului de puterea curativa a leurdei;
- infuzia de leurda se prepara din doua lingurite frunze tocate la 200 ml apa clocotita; se beau unul sau doua ceaiuri pe zi;
- vinul de leurda se prepara dintr-un pumn de frunze proaspete sau bulbi maruntiti, care se fierb 5 minute in 50 ml vin alb; se infuzeaza acoperit timp de 10 minute, se strecoara si se indulceste dupa gust cu miere sau sirop. Se bea dimineata cate un paharel, timp de 14 zile, fiind considerat un minunat remediu pentru persoanele in varsta, chinuite de tuse rebela, insuficienta respiratorie, expectoratii persistente si tuberculoza pulmonara;
- sucul de leurda, extras din frunze proaspete prin presare, se consuma in cure de 3 saptamani, luand cate 2 pahare pe zi, dimineata pe stomacul gol si dupa amiaza, avand efecte in combaterea reumatismului degenerativ, mastita si noduli la san si in inlaturarea efectelor nocive ale tutunului, printr-o actiune puternic antitoxica.
Florile de leurda, bogata sursa melifera
In apicultura, leurda este o specie melifera vizitata frecvent de albine pentru culesul de nectar si polen. S-a constatat ca un stup de control, plasat intr-o zona invadata de leurda inflorita, poate asigura o depunere de 1 kg miere intr-o zi insorita.


Detergent natural pentru curatenia de primavara !!

Se mai numeste si aiurda, usturoita, usturoi salbatic, usturoi de padure ori usturoiul ursului. Ii place in mod deosebit semiumbra din padurile noastre, unde asterne adevarate covoare de un verde deschis in luna martie, ori la inceputul lui aprilie. Este o planta prin excelenta europeana, care nu s-a lasat pana acum aclimatizata cu succes pe alt continent. In schimb, in toata Europa, de la nord la sud, aceasta planta salbatica este bine cunoscuta ca leac din timpuri imemoriale. Descoperirile arheologice arata ca celtii o foloseau in scopuri medicinale si rituale de acum mai bine de 3000 de ani. Dacii numeau leurda "aibuta" (ai = usturoi) si o foloseau pentru bolile rinichilor si ca depurativ. Medicul grec Dioscoride prescria acum doua milenii leurda ca detoxifiant de primavara, pentru curatarea sangelui, a plamanilor si a tractului digestiv, la fel ca si medicii din Imperiul Roman. Din evul mediu si pana in zilele noastre, "stafeta" studiului si a folosirii leurdei in scopuri medicinale au preluat-o aproape in exclusivitate germanii, care au descris-o in tratatele lor inca din anul 1562, pentru ca dupa... 430 de ani sa o declare "Planta anului" (in 1992) si sa o faca astfel din nou cunoscuta in toata lumea. In prezent, leurda este considerata de cateva ori mai puternica in terapie decat mult galonatul usturoi, caruia numai in ultimele doua decenii i-au fost consacrate cateva sute de studii, care ii obiectiveaza eficienta in vindecare. Fata de usturoi, insa, leurda are o concentratie de principii active de cateva ori mai mare, iar efectele sale vindecatoare sunt - vom vedea - pe masura. Asadar, in cele ce urmeaza, sa cunoastem mai bine acest remediu de primavara:
Cum se prepara si cum se administreaza leurda

Salata de leurda !!

Pentru a obtine o portie de salata, se ia o mana de frunze proaspete, se spala cu apa rece si apoi se taie nu foarte marunt (in fasii de 3-4 centimetri). Se combina intr-un vas cu o lingurita de ulei de masline extravirgin (are un puternic efect anti-colesterol), cu 1-2 lingurite de otet de mere si putin marar tocat. De obicei, nu se pune sare, exceptie facand doar persoanele hipotensive, la care un aport crescut de sodiu este benefic. Se consuma doua asemenea salate pe zi, ca aperitiv la inceputul mesei de pranz si la inceputul mesei de seara. O cura dureaza minimum 3 saptamani. Frunzele de leurda se pot pastra in frigider, puse in punga de plastic, pana la 5 sau chiar 7 zile, daca sunt proaspete si daca nu au fost spalate inainte de a fi puse la rece.
Tinctura de leurda
Se pun intr-un borcan 100 de grame frunze de leurda fin tocate (eventual mixate), care se acopera cu 300 ml de alcool alimentar de 50 de grade, amestecand incontinuu. Se inchide borcanul ermetic si se lasa continutul la macerat vreme de 12 zile. Dupa trecerea timpului de macerare, preparatul se strecoara, iar extractul astfel obtinut se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula doua lingurite de tinctura de 4 ori pe zi, in tratamente cu o durata de 1-3 luni.

Uleiul de leurda !!

In jumatate de litru de ulei de masline extravirgin se pun 150 de grame de frunze de leurda bine zvantate si apoi tocate fin. Se lasa acest amestec sa macereze la soare vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar preparatul astfel obtinut se lasa sa stea nemiscat intr-un vas vreme de sase ore, apoi se iau cu o lingura impuritatile care s-au ridicat la suprafata. Extractul limpede si omogen ramas se trage intr-o sticla inchisa la culoare, care se patreaza in locuri intunecoase si reci. Se administreaza cate doua lingurite de ulei de leurda, de 2-3 ori pe zi.
Tratamente interne

* Colesterol marit - un studiu publicat in Germania arata ca mai multe substante continute de leurda, cele mai importante fiind ajoena si adenozina, au efecte de scadere a colesterolului negativ (LDL) din sange. Primavara sunt recomandate curele cu o durata de minimum 3 saptamani, timp in care se consuma doua portii de salata de leurda pe zi. Pe parcursul anului se recomanda patru cure, cu o durata de o luna fiecare, cu ulei de leurda, din care se consuma cate doua lingurite, de 4 ori pe zi, inainte de masa. Aceste cure se recomanda sa fie practicate la sfarsitul fiecarui anotimp, ele avand rolul de a tine sub control valorile colesterolului si de a preveni afectiunile produse de acesta.
* Hipertensiune - se recomanda tinctura de leurda, din care se iau cate doua lingurite, de 3-4 ori pe zi. Tratamentul dureaza vreme de 6 saptamani, fiind urmat de alte 3 saptamani de pauza, dupa care se reia. Studiile arata ca mai multe substante din compozitia frunzelor si a bulbului leurdei (cea mai importata este y-glutamil peptida) stimuleaza organismul sa produca enzime care regleaza si stabilizeaza presiunea arteriala. Mai mult, leurda are efect vasodilatator, ceea ce duce implicit la scaderea tensiunii.
Adaugata langa orice aliment, leurda il transforma si in medicament
* Ateroscleroza, arterioscleroza, prevenirea arteritei obliterante - adenozina, o substanta din compozitia frunzelor de leurda, impiedica formarea placilor de colesterol si sclerozarea vaselor de sange. Aceasta planta este foarte utila in mentinerea elasticitatii si a permeabilitatii vaselor de sange. Se fac tratamente cu o durata de 3 luni, urmate de o luna de pauza, timp in care se administreaza cate o lingurita de tinctura si cate o lingurita de ulei de leurda, de patru ori pe zi. Tratamentul este foarte eficient si pentru prevenirea accidentului vascular.
* Flebita si tromboflebita - leurda are efecte fluidifiante sanguine si antiagregante plachetare, motiv pentru care este folosita cu mult succes contra tromboflebitei si a trombozelor in general. O echipa de cercetatori de la Universitatea din Leipzig, Germania, condusa de dr. Stefan Dhein, a dat publicitatii, la sfarsitul anului 2008, un studiu care arata ca administrarea de extract de leurda impiedica formarea trombilor (cheagurilor de sange) si migrarea lor prin vasele de sange. Leurda are efecte comparabile cu ale clopidogrelului, un medicament de sinteza utilizat contra problemelor cardiovasculare produse de cheagurile de sange si de rigidizarea arterelor. Pentru prevenirea si combaterea acestor afectiuni se recomanda curele cu leurda proaspata (minimum 150 g zilnic), facute pe o perioada de 3-6 saptamani, pe timpul primaverii. In timpul anului, se administreaza tinctura de leurda, cate doua lingurite luate de 4 ori pe zi, in cure de 4 saptamani, urmate de 10-14 zile de pauza.
* Cardiopatie ischemica, prevenirea infarctului - administrarea uleiului de leurda si a tincturii de leurda este un foarte bun tratament pentru prevenirea si combaterea ischemiei cardiace, ce apare pe fondul valorilor crescute ale colesterolului, hipertensiunii si trombozelor. Se tin cure de cate 8 saptamani, timp in care se administreaza cate doua linguri de ulei de leurda si cate 4 lingurite de tinctura de leurda pe zi. Este important sa fie administrate ambele preparate, pentru ca ele contin principii active diferite, extrase din leurda. Astfel, uleiul din aceasta planta contine principii active ce tin sub control valorile colesterolului si impiedica sclerozarea arterelor, in timp ce tinctura previne hipertensiunea, formarea trombilor si migrarea lor pe artere.
* Varice si hemoroizi - se recomanda ca anual sa fie facuta o cura cu o durata de minimum 3 saptamani, timp in care se consuma salata de leurda, cate 100-200 g pe zi. Este un tratament cu efecte antiinflamatoare asupra venelor, care, conform unor studii in curs de desfasurare, tonifica peretele venos, favorizand chiar reducerea in volum a varicelor.
* Astm, astm alergic - se recomanda, de asemenea, cura cu salata de leurda, consumata zilnic, pe o perioada de timp cat mai indelungata. Substantele volatile ingerate din leurda ajung in mare masura in plamani, de unde sunt eliminate gradat, exercitandu-si efectele usor bronhodilatatoare, expectorante (elimina excesul de mucus din arborele bronsic) si antiseptice. Se recomanda acelasi tratament si contra bronsitei cronice ori a pneumoniilor recidivante, deoarece are efecte antibiotice si antivirale puternice. Ca adjuvant in emfizemul pulmonar, se recomanda uleiul de leurda, din care se iau doua linguri pe zi.
* Colita de fermentatie, constipatie - anumite zaharuri continute de frunzele de leurda ajuta la restabilirea florei intestinale normale, fiind de un extraordinar ajutor in multe cazuri de colita de fermentatie sau de constipatie cronica. Se recomanda cura cu salata de leurda, din care se consuma cate 100-150 g zilnic. Tratamentul cu leurda va fi abordat, totusi, cu prudenta de persoanele cu colita, care in primele 3-5 zile vor lua doze mici (10 g) din aceasta planta. Aceasta, deoarece in aproximativ 10% din cazuri s-a remarcat o sensibilitate particulara la principiile active ale leurdei, unele persoane prezentand simptome de atonie digestiva ori de balonare dupa ingerarea plantei.
* Adjuvant contra viermilor intestinali - se ia ulei de leurda, cate 3 linguri, dimineata, pe stomacul gol. Aceasta doza unica se ia o data la trei zile, pe o perioada de o luna. Tratamentul inhiba proliferarea si ajuta la eliminarea parazitilor intestinali, deoarece leurda, pe langa efectele sale vermifuge, are si o puternica actiune de stimulare a peristaltismului intestinal.
* Adjuvant in infectia reno-urinara - se administreaza tinctura de leurda, cate o lingurita de 4 ori pe zi, in cure de o luna, urmate de 12 zile de pauza. Acest tratament are efecte antibiotice, stimuleaza diureza si, nu in ultimul rand, stimuleaza imunitatea organismului. In medicina populara, rezultate foarte bune se obtin si prin aplicatii externe cu frunze de leurda, zdrobite si puse pe zona vezicii urinare sub forma unor cataplasme, care se tin vreme de patru ore zilnic.
* Raceala, gripa, complicatii bacteriene ale acestora - consumul frunzelor proaspete si administrarea de tinctura de leurda, cate o lingurita de 4-6 ori pe zi, are efect antiviral si antibiotic. De asemenea, leurda reduce febra, combate tusea si ajuta la o vindecare rapida a virozelor respiratorii. Studii facute in Germania arata ca principiile active din aceasta planta activeaza macrofagele, celule ale sistemului imunitar care distrug bacteriile sau diferite particule straine din organism.
* Dureri si contractura musculara - se recomanda consumul de leurda sub forma de salata, minimum 100 g pe zi. O substanta secretata de aceasta planta (adenozina) actioneaza direct asupra sistemului nervos central, favorizand relaxarea musculara.
* Combaterea efectelor secundare ale tratamentului cu antibiotice - se recomanda cura de primavara cu salata de leurda proaspata. Se consuma minimum doua portii pe zi, in cure de 3-6 saptamani. Ajuta la refacerea rapida a florei intestinale perturbate de antibiotice, stimuleaza imunitatea afectata de aceste medicamente, previne si combate infectiile cu Candida, care apar foarte frecvent la cei care au luat in mod repetat antibiotice.
* Boala canceroasa - din pacate, un studiu de amploare cu extracte de leurda folosite pentru prevenirea si combaterea cancerului inca nu a fost facut, dar datele preliminare indica aceasta planta ca pe o mare speranta contra acestei afectiuni. Leurda stimuleaza sistemul imunitar, care este "gardianul" ce distruge celulele maligne prezente in permanenta in organism.

Leurda cultivata !!

Apoi, anumiti compusi pe baza de sulf secretati de leurda din belsug (alicina, ajoena) au o actiune antitumorala directa foarte puternica, pusa in evidenta de mai multe teste de laborator facute in Japonia, India si China. In plus, leurda contine germaniu si seleniu in forma organica, doua substante rar intalnite in regnul vegetal, cu efecte antitumorale exceptionale. Ca atare, se recomanda frunzele de leurda proaspata in consum, minimum 100 g pe zi, in cure cat mai indelungate posibil. Se recomanda contra urmatoarelor tipuri de cancere: bucal, pulmonar, de esofag, de colon, tiroidian, cancerul testiculelor, cancer genital la femei (uterin, ovarian), cancer urinar.

* Deficit de magneziu - se face o cura de primavara cu salata de leurda, din care se consuma, vreme de minimum 3 saptamani, cate doua portii zilnic. Doua sute de grame de frunze proaspete de leurda asigura mai mult decat necesarul zilnic de magneziu pentru un adult. Aceeasi cantitate asigura si dublul necesarului de fier, leurda fiind un adevarat panaceu si contra anemiei feriprive.
* Imbatranire - studiile facute de dr. H. Torok de la "Central Research Laboratory" din Pecs, Ungaria, arata ca extractul alcoolic (tinctura) de leurda este un excelent remediu contra radicalilor liberi, substante instabile, care ataca permanent membranele celulelor organismului, prin aceasta viciind materialul genetic al acestora si producand ceea ce noi numim imbatranire. Ei bine, curele cu tinctura de leurda, cate 4 lingurite luate zilnic, vreme de 60 de zile, incetinesc acest proces, neutralizand radicalii liberi.

Aplicatii externe !!

* Micoza vaginala - se dizolva doua linguri de tinctura de leurda intr-o jumatate de cana de apa, iar cu solutia astfel obtinuta se fac spalaturi vaginale. Este un remediu prea putin placut ca miros, dar cu un efect foarte puternic de combatere a infectiei cu diferite specii de Candida. De asemenea, acelasi tratament previne si combate suprainfectiile bacteriene care pot aparea dupa o candidoza severa. Este recomandat ca adjuvant si in cancerul ovarian, in cancerul uterin (endometrial), in fazele precanceroase la nivel genital.
* Micoza unghiilor - pe zonele afectate se pun comprese cu tinctura de leurda nediluata. Se acopera cu folii de nylon (pentru a nu se evapora alcoolul), iar apoi se lasa vreme de 2-4 ore pe zi. Tinctura de leurda astfel aplicata inmoaie unghiile si permite indepartarea zonelor afectate (se face cu ajutorul unei pile de manichiura), distruge ciupercile parazite, favorizeaza cresterea unei unghii noi, neafectata de micoza.
* Articulatii dureroase (artrita, artrita reumatoida) - frunzele proaspete de leurda se zdrobesc pe o planseta de lemn cu ajutorul ciocanului pentru snitele, apoi se infasoara pe articulatia dureroasa si se lasa vreme de minimum o ora. In paralel se face o cura cu leurda consumata intern, sub forma de salata, cate 100 g pe zi. Acest tratament are efecte antiinflamatoare articulare, calmeaza durerea si reda mobilitatea articulatiilor afectate.

PRECAUTII SI CONTRAINDICATII

Leurda este contraindicata in perioada alaptarii, deoarece poate dauna calitatii laptelui si poate provoca colici sugarului.
La pacientii cu gastrita hipoacida, cu dispepsie si cu colita, leurda se va administra cu prudenta, in doze mici la inceput. Aceasta, deoarece poate produce, in cazuri particulare, ce tin de o predipozitie individuala, atonie, balonare, stari de greata, tulburari digestive

Materialele de pe acest blog au caracter informativ.

 Înainte de a începe orice fel de tratament naturist trebuie să faceți un test de alergie la tipurile respective de produse. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră, înainte de a începe o cură sau un tratament naturist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu